miercuri, martie 25, 2009

SENZAŢIONAL!

Ca o ştire de ultimă oră punem la dispoziţia onorabililor colegi şi a nu mai puţin distinşilor cititori o informaţie senzaţională! O cercetare ştiinţifică de cea mai înaltă speţă se desfăşoară, deocamdată departe de ochii presei, în laboratoarele Academiei Miloaga. Se pare că la rugămintea espresă a unor confraţi de la o academie (nu s-a reţinut titulatura) din Bucureşti un manuscris de cea mai mare importanţă pentru istoria noastră şi, de ce nu, mondială, a fost înmânat pentru expertize speciale academicienilor noştri. Este vorba de faimosul "Tetraevanghel de la Humor", mai jos în imagine.



După cum se ştie este una din puţinele dacă nu singura imagine reală păstrată a domnitorului nostru Ştefan cel Mare. Motivul acestui misterios demers inter-academic este nu mai puţin faimoasa pată albă din dreapta miniaturii. De-a lungul a sute de ani s-a speculat asupra misterioasei pete, cu atât mai mult cu cât restul manuscrisului este în stare perfectă. După atâtea secole de speculaţii se pare că cercetărorii Academiei Miloaga sunt pe cale să dezlege misterul. O sursă din interiorul laboratorului care a ţinut să rămână anonimă, a declarat doar că asupra zonei în discuţie se aplică emanaţiile unui generator special, brevet al Academiei Miloaga, şi că primele rezultate au început să apară. La întrebarea firească ce imagine se revelează sursa a ţinut să evite un răspuns precis: "Este prea devreme. Experimentul este încă în curs. Ceea ce vă pot spune este că informaţia va zgudui întreaga comunitate a istoricilor şi nu numai. Şi poate va schimba întreaga noastră istoriografie. Sincer, eu cred că nici nu suntem pregătiţi încă pentru aşa ceva". Vă ţinem la curent cu desfăşurarea cercetărilor. De la laboratoare ni s-a promis pentru mâine un prim clişeu cu imaginile care încep să se preleveze de sub negura secolelor.
.

3 comentarii: